Raftul de uniformă // Sfaturi utile // Curățăm argint în doar 5 minute, fără frecare

Raftul de uniformă // Sfaturi utile // Curățăm argint în doar 5 minute, fără frecare

Nu toata lumea poartă bijuteriile din argint, dar cred că toată lumea le are. Primim cadouri, ceva rămâne de la părinți. Eu, personal, am o brățară (ai să o vezi în video-ul de mai jos) pe care am primit-o de la mama mea, cumpărată din Turcia atunci când era un lux nemaipomenit să mergi în Turcia. Obiectele din argint pot rămâne chiar zestre, dar un lucru este cert – ori le porți, ori nu le porți, cu timpul își pierd aspectul din cauza oxidării. Eu am mai multe inele, lanțuri și așa mai departe, care s-au înnegrit. Odată am vrut să fiu și eu conștiincioasă și să le pun la punct, așa că m-am dus la un atelier specializat, unde am aflat prețul per inel – 45 RON! Am plecat cu gândul că trebuie să existe o altă metodă… și chiar există. Este foarte simplă și funcționează! În funcție de cât de înnegrit este obiectul pe care vrei să-l curați, poți să o repeți de mai multe ori. Am pregătit un video să arăt exact cum se face. Aici vei vedea și acea brățară, cum își recapătă aspectul de acum peste 30 de ani. 

Procesul este foarte ieftin și simplu. Vom avea nevoie de staniol, bicarbonat de sodiu și apă clocotită.

Am pregătit un video să vezi exact cum se face:

Dar dacă nu poți să-l vizionezi, las și o descriere detaliată mai jos:

Acoperim un bol sau o farfurie adâncă cu staniol.

Apoi adăugăm câteva bucățele de staniol.

Așezăm bijuteriile.

Turnăm peste ele bicarbonatul de sodiu (eu iau de la magazinul naturist, e foarte bun și știu sigur că e bicarbonat, nu carbonat). Am folosit cam 2 linguri cu vârf.

Și turnăm peste apa clocotită.

O să simți un miros puțin plăcut, și o să vezi cum apa își schimbă culoarea, se văd depunerile negre în apă. Lăsăm obiectele 2-3 minute și le clătim cu apă rece și punem pe un prosop la uscat. Dacă a mai rămas negreală, repetăm procesul până obiectele se curăță complet.

Suntem gata! Metoda asta este foarte simplă, rapidă și eficientă, sper că îți va fi de folos.

Iar eu te invit în magazinul nostru de haine de școală pentru fete, să vezi minunatele noastre bluzițe și accesorii de păr.

În tutorialul video ai văzut bluziță mov Irma, îți mai recomand o bluziță pe alb Snejana și Trandafir.

Hai să vezi și colecția noastră de accesorii de păr, sunt pur și simplu splendide și foarte calitative.

Te mai așteptăm!

Valentina de la raftuldeuniforma.ro